La noi in tara este intalnita in Dunare, baltile luncii inundabile, in Delta, lacurile litorale, iazuri, helesteie si aproape in toate apele curgatoare.
      Rosioara are un corp fusiform, mai mult sau mai putin comprimat, acoperit cu solzi mari, grosi, bine fixati. Capul este mijlociu, botul scurt, gura mica, terminala, oblica, indreptata in sus si lipsita de mustati. Spatele si abdomenul inaintea ventralelor sunt rotunjite. Marginea inotatoarei dorsale si anale sunt usor concave. Caudala este adanc scobita, cu lobi relativ egali. Linia laterala completa, apropiata mai mult de fata ventrala, iar la nivelul peduncului , situata central. Lungimea obisnuita este de 20-25 cm, rareori mai mult si o greutate corporala de 0,5-2,0 kg. Culoarea la rosioara este albastruie inchis pe partea dorsala, uneori batand in verde, cafeniu sau chiar negru. Flancurile sunt argintii, cu luciu metalic, iar partea ventrala alba. Ochiul este auriu, cu o pata rosie. Caudala, anala si ventralele sunt albicioase sau cenusii la baza, dar cu varful rosu, foarte aprins. Pectoralele au putin rosu la varf, iar dorsala este cenusie, batand usor in rosu.
      Se reproduce in exclusivitate in ape stagnante, din aprilie pana in iunie, cand depune 90000-250000 icre pe vegetatie submersa, de culoare usor rozalie si cu un diametru de 1,2-1,3 mm.
      Hrana consta din alge, vegetatie submersa, viermi, larve etc.
      Prefera apele dulci, stagnante, cu vegetatie bogata si temperatura ridicata. Rezista bine la variatiile cantitatilor de oxigen si in general este fidela locului de trai.
      Cu toate ca se pescuiesc cantitati rezonabile, uneori find confundata cu babusca, este mai putin apreciata de consumatori din cauza oaselor multe, dar se preteaza bine la conservarea si prelucrarea prin sarare.